ÎNĂLȚAREA DOMNULUI

de Mihai G. Tănase    

                                                           Ieri s-a prăznuit Înălțarea Domnului la creştini, 4o de zile de la Sf. Paşti și spre seară, nu știu pe ce post TV, s-au transmis secvenţe de la sărbătorirea Zilei Eroilor în unităţile noastre militare. Aceste manifestări mi-au trezit lucruri de mult uitate si am sa relatez numai doua.

                                                       Aveam circa zece ani si în aceasta zi de sărbătoare după ce mergeam la biserica se mergea în cimitirul satului de munte, mai mult femeile si copiii pentru ca bărbaţii erau la munca, fiecare pe la locurile lor si bineînţeles la stat. Se ştie ca aceasta zi nu era recunoscută de autoritaţi ca sărbătoare...

                                                           Aşteptam câteva minute sa vină și preotul de la biserica, iar apoi sa înceapă slujba rânduita cu acest prilej. Fiecare şedea în genunchi în fata crucilor mormintelor celor trecuţi în lumea celor drepti, iar pe jos, pe iarba erau puse prinoasele ce trebuiau sa fie sfinţite si apoi împărţite celorlalti.

                                                           Preotul începuse slujba, dar nu înţelegeam decat franturi din ea: "Doamne milueste" si "Amin"; gandul meu era la sfarsitul slujbei si la mancare. Ziua de Înălţare cădea atunci, ca si acum, pe la sfarsitul lunii mai sau începutul lui iunie. Cireșele de mai tocmai dădeau în pârg și bucuria copiilor era mare. Atunci primeam primele cireşe din an... Dacă acum privesc lucrurile petrecute în trecut realizez că, în afară de partea materială a sărbătorii, practic nu făceam nimic, ci numai ne credeam cu toţii creştini. Mult mai târziu am înţeles cum stăteau lucrurile și am început sa le lămuresc, să nu rămân numai la nivel declarativ și cred ca am reuşit în bună parte.

                                                                Începusem să vă spun despre armată. Într-una din secvenţele TV se arăta ceremonia apelului eroilor: Comandatul pronunţa numele eroului, iar militarii din front răspundeau "căzut la datorie" etc. Ceva frumos si înălţator ! Ne amintim că suntem oameni, încă. Totuşi, ceva mi s-a părut o nepotrivire. Probabil, între timp, s-au mai schimbat regulamentele militare și asta înclin să cred. Când eram elev în școala militară, seara se făcea așa numitul apel de seara (să se constate dacă toată lumea era prezentă) și fiecare subunitate avea de "pomenit" un elev căzut în cel de al doilea Război Mondial. Comandatul la sfârșitul apelului spunea: elevul sergent Popescu Mihai, căzut la datorie !, iar unul din colegii mei - care avea această sarcină - spunea: prezent ! Acel erou era printre noi. Acest fel de reamintire parcă este mai frumos, este mai aproape de Dumnezeu.

                                                        Oricum, este bine să ne pomenim eroii, dacă nu în fiecare zi, măcar de ziua lor să ne aducem aminte că, pentru noi au murit. 

               

                                         Dumnezeu sa-i odihnească în pace !





--------------------------   mihaibrebu@hotmail.com