DE LA INGINERIE LA FILOZOFIE

București, August 1982
Santierul: Translatarea Bisericii Schitul Maicilor
Patriarhul Justin Moisescu, Ing. Emil Prager(cravată închisă)
și Ing. Eugeniu Iordăchescu(cravată cu buline)

Inginerul Emil Prager
(Imagine Internet)

                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                  

                                                                     de Mihai G. Tănase    

                                                                                                                                                                                                      Am avut ocazia fericită de a cunoaște un om deosebit, din cele mai multe puncte de vedere și n-as greși prea mult dacă aș spune din toate punctele de vedere. Un om de o cultură tehnică aproape desăvârșită, îmbrăcată în cultura generală pe care mulți dintre noi am vrea să o atingem, dar nu este posibil. Creatorul a dat fiecăruia după cum a crezut El că este bine ca noi să nu-l dezamăgim, iar dacă vom face altfel vom da socoteală și pentru cel mai neînsemnat lucru la timpul stabilit și pe care-l așteptăm. Acest om a fost inginerul constructor Emil Prager, născut în anul inaugurării Ateneului Român și plecat dintre noi în al 97-lea an de viață.

                                                               L-am întâlnit pe un șantier cu "probleme", când dansul avea vârsta de 85 de ani și arata de 50 atât la fizic cât și la minte (asta am constat-o rapid, m-a simpatizat de la început și în ultimii săi zece ani de viata i-am făcut nenumărate vizite, discutând probleme tehnice în construcții ale căror durata se întindea la trei, patru ore). Nu voi arăta acum ce personalitate a fost inginerul Prager în perioada interbelică și chiar postbelică, deoarece nu cunosc detalii, ci numai din materiale scrise de alți autori. Mă voi limita a face o sinteză a discuțiilor noastre.

                                                           La început mi-a povestit cum a scăpat de naționalizare și de eventuala pușcărie, de care au avut parte mulți de talia dânsului. Era un om cu mintea luminată si le judeca pe toate la rece. Când am văzut care este calea (spunea dânsul) am făcut un inventar al averii mele și m-am adresat statului ca să o donez. Am donat-o si am rămas doar cu strictul necesar. Am devenit un fel de proletar la care nu se mai uita nimeni. {In Evanghelia după Luca există o pericopă: Bogatul căruia i-a rodit țarina. A respectat-o întru totul și a evitat necazurile groaznice ce i s-ar fi putut întâmpla. Inginerul Prager avea în biroul său deasupra mesei de lucru un triptic, era un om credincios, de confesiune catolica. Se trăgea dintr-o familie de austrieci.}

                                                           Cum am învățat să discut în mod democratic (deși, atunci, habar nu aveam). Mi-a dat o bucată de hârtie (stilou aveam) și și-a luat și el la fel. Ne-am așezat la o masă joasă, rotundă, față în față. Am început să vorbesc eu. Pe durata expunerii dânsul își nota tot ce i se părea că nu este clar și nu m-a întrerupt nici măcar o dată. Gata am terminat, am spus eu. Apoi a început să vorbească dânsul și pe măsură ce discuția avansa își tăia pe rând din însemnările făcute. În acest timp, eu îmi notam ce nu înțelegeam fără să-l întrerup. Gata Tănăsică, am terminat și începeam eu. Și tot așa până terminam subiectul în cauză, care putea să dureze uneori și patru ore. Plecam de la dansul cu o satisfacție enormă, nu mă simțeam obosit și aș fi început o noua rundă de convorbiri.

                                                              La vârsta de 90 de ani inginerul Emil Prager scrie o carte. La acea vreme nu mai vedea cu un ochi și scria ajutându-se de o lupă. A scris cartea (prima parte) intitulată Betonul armat în România. Pentru aceasta avea nevoie de adresele actualizate ale unor clădiri, construite de dânsul în București în perioada interbelică. La una dintre ele mă roagă să merg eu să aflu adresa poștala: str.Domnița Anastasia nr.?. Merg acolo, intru și la poarta un subofițer, nu știu de ce armă era. Îi spun ce doresc. El nu zice nimic. Dă un telefon, după care îmi spune: veniți cu mine. O luăm pe strada către fostul MAI. Îl întreb: unde mergem. Tace. Intrăm în clădirea de pe colț și apoi într-un birou mare și luxos. Semiîntuneric. La capătul unei mese lungi un birou așezat perpendicular, la care stătea un tovarăș în civil, căruia subofițerul îi spune: vi l-am adus tov. colonel. Mă ia la întrebări și-i spun ce vream să știu. Cum tovarășe mai trăiește inginerul Prager ? Da, i-am răspuns, mai are un singur ochi și scrie cu lupa o carte și vrea sa știe adresa poștala a clădirii, să o citeze în carte. Atunci tov.colonel îmi zice: Anastasia 6; si adaugă, tov.plutonier tov. inginer este liber. Condu-l ! Deci de la o cladire la alta eu fusesem arestat. De ce ? Acolo era unul din sediile Securității Statului. După acest episod mi-am zis: dacă știam muream de frică și nu toți securiștii sunt "analfabeți".

                                                        Inginerul Prager în vizită la un dulgher, fost șef de echipă la antrepriza sa, ajuns director general la o mare centrală de construcții. Intr-una din vizite ce-mi spune ing. Prager ? Tănăsică, stii că am probleme cu construirea mormântului la cimitirul Bellu-catolic. Cei de la Marmura mă tot amâna și m-am gândit să-l rog pe directorul general să mă ajute, să-i pună la treabă pe cei în cauză, să-mi termine lucrarea. Eu îi spun: nu vă duceți că nu vă ajută cu nimic, faceți cum credeți. La circa trei săptămâni merg din nou acasă la dl. Prager. Stai să vezi că ai avut dreptate. Am fost la biroul omului meu; l-a anunțat secretara că am venit și mă ține în antecameră o jumătate de oră, că vorbea la telefon cu tov. prim de la sector. Apoi îmi spune secretara că l-a sunat tov. ministru și iar mai stau o jumătate de oră. Iese afară, cu burta înainte, din birou și-și cere scuze că nu a putut să vorbească cu cei de la Marmura. Și uite așa, de abia am ajuns acasă. Eu v-am spus d-le inginer ca dulgherul nu mai este la antrepriza dv. si vă arată el ce a ajuns mârlanul din dulgher. Asta este !

                                                            Ca sa aibă activitate, pensionar fiind, mai lucra patru ore consilier la MEE. Vin la avizare nişte ingineri de la Timişoara și-i prezintă o grindă de acoperiș pentru o termocentrală. Se uită ing. Prager la ea și le spune în față: această grindă nu ține, se rupe. Nu se poate am calculat-o la computer. Nu știu la ce ați calculat-o, mergeți si refaceți calculele și veniți din nou. Vin băieţii și spun: ați avut dreptate, programul era greșit. Inginerul Prager avea ceva tehnic nativ în el. Asa cum un farmacist de vârf apreciază ce influență au două sau trei miligrame de substanţă asupra organismului uman, așa inginerul constructor Emil Prager aprecia (și așa era) ce influenţă au două sau trei tone de sarcini asupra eforturilor dintr-un element. Dacă efectuai calculul obtineai exact rezultatul prezis.

                                                                 În camera de lucru a inginerului Prager se afla o bibliotecă ce conținea numai cărti de construcții ale profesorilor de la Școala de Poduri și Șosele (1864), care cu timpul a devenit Politehnica București. Aceste cărti erau toate legate în piele neagră, hârtia ultravelină și o grafica cum n-am văzut în zilele noastre. Ceea ce le dădea valoare erau autorii: Filipescu, Saligny etc. La un moment dat mă gândesc să-l rog să-mi dea niște exemplare într-un număr pe care îl va aprecia. Deja, între noi se legase o prietenie aparte, ca de la tată la fiu. Ghinionul meu: mă îmbolnăvesc și circa un an n-am mai dat pe la domnul inginer. Cu ocazia reluării vizitelor observ că toată biblioteca dispăruse. Îl întreb unde este și-i dezvălui dorința mea. Dragul meu acum îmi spui ? Am chemat pe cineva de la Biblioteca Tehnică Leonida (din Parcul Libertății - Carol I) și am donat-o. Am o mare durere în suflet: după zece luni de la donare, m-am dus la bibliotecă și am cerut registrul cititorilor și constat că nici măcar unul nu se interesase de vreuna din cărți. A fost un moment de liniște plin de tristețe și am trecut la altele.

                                                                  Inginerul Emil Prager avea legături și preocupări în toate ramurile construcțiilor; poate singura lui lipsă a fost aceea că nu a fost implicat în activitatea didactică si unii profesori îl cam priveau de sus (dar fără succes, probabil că în sinea lor realizau acest lucru). L-a cunoscut personal pe seismologul german Sieberg, unul din cei trei autori ai scării de intensitate seismică Mercalli-Cancani-Sieberg(1917), pe care l-a însoţit prin țară după cutremurul din 10 noiembrie 1940. Mi-a dat materiale, unice(nepublicate) referitoare la cutremurul din 1940 pe care le-am folosit în elaborarea tezei de doctorat (menţionate în lucrare).

După obținerea doctoratului am avut cu dânsul o lungă discuţie pe marginea temei din teza de doctorat, discuţiile fiind de această data de natura filozofică și mai puțin tehnica. Totuşi, am reţinut de la dânsul paradoxul lui Zenon din Eleea (despre care nimeni în școală nu a pomenit vreodată), dictonuri din A. Schopenhauer, Confucius și proprii. Când am ajuns la determinarea perioadelor proprii de vibrație ale stratelor de pământ a spus ca aceasta este dificil de obținut, iar eu i-am replicat: avem formule domnule inginer, destul de exacte. Răspunsul său: Dragă Tănăsică, aveţi voi formule de calcul, dar Dumnezeu mai are una în plus pe care n-o știţi. Acum, făcând legătura și cu alte științe, care nu sunt considerate exacte, tind să-i dau dreptate... gândirea omului este limitata oricât de ascuțită ar fi ea.




----------------------   mihaibrebu@hotmail.com